Nostalgia

Citesc pentru a treia oara "Nostalgia" lui Mircea Cartarescu, asta dupa ce am avut o tresarire in suflet ascultand in autobuz niste copii de clasa a doua sau a treia care povesteau despre cele mai noi jocuri pentru Play Station. Cum ramane totusi cu ascunsa, hotii si vardistii, tara tara vrem ostasi, "Ciresarii" si "Aventurile lui Tom Sawyer"? Amintesc jocurile copilariei mele pentru ca nu am auzit sa se fi inventat alte jocuri asemanatoare intre timp. Iar de lecturile suplimentare pe care le primeam inaintea fiecarei vacante de vara imi amintesc cu bucurie, pentru ca asa am reusit sa descopar o lume cu totul magica, care ma fascineaza inca.
Recunosc, totusi, ca acum nu stau prea bine la capitolul lectura. Am devenit subjugata de calculator si internet, primul lucru pe care il fac dimineata cand ma trezesc e sa deschid calculatorul si tot aceeasi masinarie diabolica imi rapeste cateva ore de lectura in fiecare seara. Citesc tot mai putina beletristica si tot mai mult junk pe internet, nu mai am timp si nici spatiu sa-mi amenajez coltul meu de citit, precum cel pe care il aveam in camera mea din adolescenta. Iar uneori somnul ma ia pe neasteptate, inainte sa apuc sa termin macar un capitol.
Revenind insa la Cartarescu, povestirile mele preferate sunt "REM" si "Gemenii", construite cu atata atentie, condimentate cu atat de mult suflet si degajand atat de multa emotie. Dupa fiecare paragraf citit ramai pe ganduri si plutesti printre cuvinte, semne, idei, vise uitate, dar care iti revin in minte atunci si te minunezi. Sunt multe lucruri pe care le-am invatat din cartea asta, iar pe unele chiar le-am descoperit in mine, dar ce m-a incantat cel mai mult a fost ideea ca "oamenii sunt de patru feluri: cei care nu s-au nascut, cei care traiesc, cei care au murit si cei care nici nu s-au nascut, nici nu traiesc si nici n-au murit. Acestia sunt stelele."