Emotie de toamna...

A venit... a venit toamna, vorba lui Nichita, si odata cu ea incep nostalgiile, dorurile si alte sentimente asemanatoare care te inteapa usor ori de cate ori scoti nasul afara si te uiti la toate culorile care te inconjoara.
Te gandesti cu ciuda la zilele minunate din vara cand nu-ti pasa de nimic si te linisteai langa un pahar de limonada, cand dormeai cu geamurile larg deschise ca sa-ti intre in casa mirosul de tei si toropeala noptii calde si te gandeai la zilele toride de iulie ce vor veni ca la un bun pretext sa nu faci nimic, sa te scalzi in razele soarelui sau in valurile dantelate ale marii.
Azi e ultima zi de octombrie si copacii sunt deja aproape goi, ceata de dimineata nu te lasa sa te ridici din patul cald, mirosul de frunze uscate galbene si rosii te face sa-ti doresti un ceai aromat si o carte buna, iar crizantemele cu mireasma lor amaruie te fac sa zambesti ori de cate ori le vezi la colt de strada.
Nu ai chef de altceva, nu vrei decat sa te lasi in voia simturilor, a culorilor si a mirosurilor ce te inconjoara si vrei sa mai profiti de ultimele raze caldute ale soarelui.
Si totusi... nu-mi doresc decat ca cineva sa-mi "acopere inima cu ceva", vorba cantecului, pentru ca zilele sunt mai scurte, trec prea repede si nu mai apuc sa fur un pic din blandetea lor, sa o inchid intr-o borcan si sa o pastrez toata iarna... pana la primavara.
Dar in noiembrie voi merge iarasi la Hortobagy!